Centrul CONTACT

Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a ONG-urilor din Moldova CONTACT,este o organizaţie nonguvernamentală independentă non-profit, ce contribuie la dezvoltarea societăţii civile din Republica Moldova prin oferirea serviciilor de informare şi consultanţă, instruire şi facilitare, granturi şi asistenţă tehnică.

Misiunea

Misiunea Centrului CONTACT constă în sprijinirea proceselor democratice din societate, edificarea societăţii civile prin încurajarea iniţiativei civice, promovarea şi realizarea ideilor unei societăţi deschise.

Pentru a realiza misiunea organizaţiei, ne-am propus să îndeplinim un şir de obiective.

Obiectivele

Sprijinim ideile grupurilor de iniţiativă, organizaţiilor neguvernamentale din ţara noastră care doresc o schimbare şi au curajul să-şi asume iniţiativa şi, prin programele noastre, le oferim posibilitatea să acţioneze pentru a realiza aceste schimbări.

  • Dezvoltarea şi consolidarea societăţii civile şi susţinerea proceselor de coalizare a organizaţiilor neguvernamentale în vederea promovării principiilor şi valorilor democratice în Republica Moldova.
  • Realizarea principiilor dezvoltării regionale, dezvoltării comunitare şi dezvoltării economice ca formă de implicare a membrilor comunităţilor în soluţionarea problemelor cu care ei se confruntă.
  • Promovarea conceptului de filantropie şi responsabilizare socială a businessului.
  • Sporirea participării obşteşti la viaţa publică şi consolidarea mediului de relaţii paşnice în zonele de conflict şi post-conflictuale ale Republicii Moldova.
  • Sprijinirea şi consolidarea cooperării transfrontaliere şi transnaţionale prin iniţiative comune locale şi regionale, schimb de experienţă, în conformitate cu valorile şi priorităţile europene (de integrare europeană).
  • Facilitarea implicării membrilor comunităţilor în procesul de dezvoltare economică locală.
Titlul Articolului Data Publicării
Termen extins. Concurs de selectare a unui expert/expertă sau grup de experți în elaborare a 4 ghiduri practice pentru ONG-urile din Republica Moldova 21/06/2021
Selectăm expert/expertă sau grup de experți în elaborarea metodologiei și livrarea training-urilor 16/06/2021
Anunț de selectare a unui expert/experte sau grup de experți în elaborare a 4 ghiduri practice pentru ONG-urile din Moldova 07/06/2021
Anunț de participare pentru achiziționarea pubelelor 04/06/2021
Consultații juridice și contabile gratuite pentru OSC-urile de pe ambele maluri ale râului Nistru 03/06/2021
Autoritățile din zona de securitate au prioritizat transparența bugetară 02/06/2021
Anunț de achiziții pentru două Desktop PC (Calculator All-in-One) 28/05/2021
Anunț de participare pentru achiziționarea pubelelor 25/05/2021
Consultații juridice și contabile gratuite pentru OSC-urile de pe ambele maluri ale râului Nistru 20/05/2021
Participă la programul de mentorat în dezvoltare organizațional pentru OSC-urile de pe ambele maluri ale râului Nistru 18/05/2021
Solicitarea ofertei de prețuri pentru servicii de cazare, alimentare și sală de training 17/05/2021
Participă la programul de mentorat în domeniul advocacy pentru OSC-urile de pe ambele maluri ale râului Nistru 17/05/2021
Anunț de angajare al asistentului/asistentei de proiect 12/05/2021
Программа обучения по социальному предпринимательству для Организаций гражданского сообщества Республики Молдова 27/04/2021
Instruire în domeniul antreprenoriatului social pentru OSC-urile din Republica Moldova 27/04/2021
Termen extins. Centrul CONTACT angajează expert/expertă sau grup de experți în elaborarea și aplicarea metodologiei de evaluare a capacității în colectare de fonduri 21/04/2021
Termen extins. Centrul CONTACT angajează expert/expertă sau grup de experți în elaborarea și aplicarea metodologiei de evaluare a capacității în Advocacy 14/04/2021
Centrul CONTACT angajează trainer sau grup de traineri în livrare de training în domeniul antreprenoriat social 06/04/2021
Centrul CONTACT angajează expert/expertă sau grup de experți în elaborarea și aplicarea metodologiei de evaluare a capacității în colectare de fonduri 01/04/2021
Lansarea concursului pentru jurnaliști, vloggeri și bloggeri Antreprenoriat social: mai aproape de oameni, natură și comunitate 01/04/2021
Centrul CONTACT angajează expert/expertă sau grup de experți în elaborarea și aplicarea metodologiei de evaluare a capacității în Advocacy 30/03/2021
Termen extins. Centrul CONTACT anunță concurs pentru selectarea experților în elaborare de conținut la subiectul antreprenorialului social 26/03/2021
Anunț de achiziții calculatoare portabile (notebook-uri) 26/03/2021
Centrul CONTACT anunță concurs pentru selectarea experților în elaborare de conținut la subiectul antreprenorialului social 09/03/2021
Concurs de selectare a facilitatorilor (facilitatoarelor) pentru oferirea serviciilor de ghidare pentru 5 Coaliții Locale din Zona de Securitate 01/03/2021
Antreprenorii sociali din Republica Moldova au nevoie de un cadru legal favorabil 25/02/2021
EU4Youth contribuie la îmbunătățirea cadrului legal în domeniul antreprenoriatului social în R.Moldova 10/02/2021
INVITAȚIE: Conferinţa Naţională pentru Antreprenoriat Social, ediția a VI-a 09/02/2021
Anunț de angajare al asistentului/asistentei de proiect 01/02/2021
[INVITAȚIE] Sesiuni de consultare cu privire la recomandările de modificare a cadrului legal în domeniul antreprenoriatului social în Republica Moldova 25/01/2021
Consilierele la primul mandat contribuie la dezvoltarea comunității în care locuiesc 07/12/2020
Au învățat activismul, implicându-se. Povestea a trei lideri comunitari și cum reușesc să-și motiveze semenii 23/10/2020
Alte 10 inițiative locale vor fi susținute financiar în cadrul Programului de capacitare a consilierelor la primul mandat 23/10/2020
Muzeu în aer liber, restaurarea unei fântâni din secolul XIX și teatru de păpuși. Inițiativele pentru dezvoltarea localității a trei finaliste din cadrul „Academiei Liderului Comunitar” 21/10/2020
17 inițiative locale vor fi susținute financiar în cadrul Programului de capacitare a consilierelor la primul mandat 15/10/2020
Academia Liderului Comunitar: lista câștigătorilor concursului de activități practice 08/10/2020
Filantropia în Covid-19: unde și cum au fost direcționați banii? 31/07/2020
200 de consiliere la primul mandat vor avea parte de un program de instruire în domeniul APL și egalității de gen 17/06/2020
Academia Liderului Comunitar a dat startul instruirilor 21/05/2020
Apel Public privind necesitatea unor măsuri pentru colectarea și gestionarea eficientă a donațiilor în perioada de criză 30/04/2020
Centrul Contact lansează Academia Liderului Comunitar 12/03/2020
Cetățenii sunt mai implicați, iar autoritățile locale mai transparente 05/02/2020
Ten localities where transparency is a priority 27/01/2020
10 localități în care transparența este o prioritate 24/01/2020
A fost lansat Studiul privind Contractarea Socială 05/11/2019
Dezbateri publice electorale desfășurate cu succes 01/11/2019
Învață să dăruiești alături de Platforma pentru Dezvoltarea și Promovarea Filantropiei în Republica Moldova 31/10/2019
Dezbateri publice electorale la Cimișlia 09/10/2019
Cetățeni informați – alegători activi și motivați 07/10/2019
Thirty mini-grants in the field of LPA transparency in process of implementation 04/10/2019

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet